Tesco Hudl 2

Daca te afli in cautarea unei tablete ideale pentru copii, a unui dispozitiv ieftin pe care sa il utilizezi prin casa sau esti pur si simplu un novice in domeniu, este greu ca ignori oferta celor de la Tesco care, prin Tesco Hudl 2, ofera publicului larg o tableta nu doar dotata cu un ecran HD, o constructie solida si cea mai noua versiune Android de pe piata ( KitKat 4.4 ), ci si un dispozitiv foarte ieftin, cu un pret redus la jumatate fata de iPad mini 2 sau chiar mai mic decat cel al accesibilei Nexus 7.

Tesco Hudl 2

Vezi PRETUL tabletei Tesco Hudl 2 in magazinele de specialitate!

Lansata avand la baza succesul predecesoarei sale Tesco Hudl, Tesco Hudl 2 este o tableta mai mare si mai buna din aproximativ toate punctele de vedere: un display HD de 8.3 inch, un procesor in patru nuclee despre care producatorul vorbeste ca fiind de trei ori mai rapid decat cel al modelului anterior, 2 GB de RAM si o camera foto principala de 5 MP usor imbunatatita. Trebuie sa recunosc ca aceasta marca nu este foarte cunoscuta la noi in tara si ca initial am fost reticent in a testa acest model, cu atat mai mult cu cat exista competitori seriosi pe piata precum Nexus 7 II, insa Tesco Hudl 2 a reusit sa ma incante prin raportul sau calitate – pret excelent.

Ecranul HD de 8.3 inch este primul element care iti va atrage atentia la noua tableta Tesco Hudl 2. Rezolutia a fost ridicata in mod considerabil pana la 1920 x 1200 pixeli, culorile sunt bogate si vibrante, textele se pot citi cu usurinta deoarece imaginea este foarte clara, iar unghiurile de vizibilitate sunt excelente. Cred ca poti sa citesti, sa te joci sau te uiti la filme ore intregi folosind aceasta tableta fara sa obosesti sau sa te plictisesti.

Ca si constructie, desi as putea spune ca este putin cam mare si ceva mai grea decat competitorii sai directi, avand dimensiuni de 224 x 128 x 9 mm si o greutate de 410 grame, Tesco Hudl 2 este o tableta solid construita, bine proportionata, cu o carcasa usor cauciucata care – i sporeste aderenta si o face confortabila in utilizare. Imi place foarte mult felul in care producatorul a reusit sa combine elementele metalice cu cele de plastic astfel incat integrarea lor sa fie una eleganta. Cele doua difuzoare stereo sunt asezate inteligent pe partea din spate a tabletei, atat in partea de sus cat si in partea de jos, iar acelasi lucru il pot spune despre cam toate elementele de conectivitate si accesibilitate ale acestei tablete, ce sunt usor de gasit si utilizat chiar si pe intuneric: in partea stanga – jack – ul de 3.5 mm pentru casti, in partea dreapta – port – ul microUSB pentru incarcare sau cablu de date, in partea de sus – butonul de volum si cel de pornire, in partea de jos – slotul pentru cardul microSD, gratie caruia memoria flash poate fi extinsa pana la 32 GB, dar si un port micro – HDMI, extrem de rar intalnit la tabletele din ziua de astazi, prin intermediul caruia orice continut media de pe tableta poate fi vizionat direct pe un televizor. Asadar, Tesco Hudl 2 este o tableta cu un aspect premium si o paleta cromatica diversificata, bucurandu – se de nuante de negru, albastru, turcoaz, portocaliu, roz, violet, rosu sau alb. Daca ar fi fost sa imi bazez concluziile doar pe aspectul general al acestei tablete, nu as fi crezut niciodata ca este o tableta atat de ieftina.

Tesco Hudl 2

Un alt element cheie care te atrage la noua tableta Tesco Hudl 2 este interfata sa foarte simpla si extrem de prietenoasa. Tesco Hudl 2 este, cu siguranta, o tableta cu care si un batran fara experienta in domeniu s – ar descurca onorabil deoarece vorbim de un dispozitiv ce nu ar putea pune in dificultate pe cineva: aplicatii care iti explica cum sa o utilizezi, selectii cu cele mai populare programe, restrictionare pentru copii si profiluri special create pentru scolari, configurare automata in functie de vrasta copilului tau, limitari de timp pentru utilizarea anumitor aplicatii si, desigur, acces la Google Play.

Asa cum am mentionat ceva mai sus, din punct de vedere tehnic Tesco Hudl 2 dispune de un procesor in patru nuclee Intel Atom tactat la 1.83 GHz si 2 GB de RAM, ceea ce il face mai rapid decat predecesorul sau. Desi in cea mai mare parte aplicatiile si jocurile ruleaza fara intarzieri sau blocari, Tesco Hudl 2 nu este o tableta care sa sustina jocurile video foarte solicitante din punct de vedere grafic. Totusi, pentru un utilizator normal, jocuri precum Asphalt 8 ruleaza fara probleme.

In ceea ce priveste partea foto – video, nimic nu este impresionant la tableta Tesco Hudl 2 care e dotata cu o camera foto principala de 5 MP, desigur mai mare decat cea de 3.2 MP a predecesoarei sale, dar si una secundara de 1.2 MP, de data aceasta mai mica decat cea de 2 MP a primei tablete Hudl. Chiar daca numarul megapixelilor nu reprezinta totul, mi – ar fi placut sa vad ceva mai mult din acest punct de vedere sau macar la partea de aplicatii.

Tesco Hudl 2

Tesco Hudl 2 este, cu siguranta, o tableta care arata bine si care iti va satisface intreaga familie. Sunt impresionat cat de bine este realizata aceasta tableta pentru costul sau si cred ca, daca vrei o tableta pentru familia ta, pe care sa o imparti cu un copil, aceasta este una ideala. Tesco Hudl 2 nu este cea mai buna tableta ieftina de pe piata, nici cea mai rapida si nici cea mai frumos stilizata, insa nu cred ca vei gasi, in momentul de fata, o tableta atat de ieftina care sa iti ofere atat de mult, cel putin pana cand cei de la Google isi vor actualiza linia Nexus.

  Vezi PRETUL tabletei Tesco Hudl 2 in magazinele de specialitate!

 

 

 

Samsung Notebook 9 Pen

Extrem de usor, dar si extrem de puternic, cu o multitudine de port – uri si elemente biometrice de securitate, Samsung Notebook 9 Penunul dintre cele mai reusite hibride de la Samsung – imprumuta de la Galaxy Note 8 stiloul inovator si se converteste astfel intr – unul dintre cele mai interesante dispozitive premium pe care producatorul le – a pus la dispozitia publicului sau in ultimul timp. Samsung Notebook 9 Pen este, cum cred ca banuiti deja, un gadget scump, insa toate elementele sale hardware si software ii justifica costul.

Samsung Notebook 9 Pen

Vezi PRETUL ACTUALIZAT pentru Samsung Notebook 9 Pen in oferta magazinelor de specialitate din tara!

S Pen

Dupa cum ii sugereaza si numele, Samsung Notebook 9 Pen dispune de un stilou frumos inclus in carcasa hibridului. Un simplu click il scoate afara din locasul sau si activeaza pe ecran aplicatii similare celor intalnite la telefoanele Galaxy Note, ce functioneaza impecabil si pe un laptop: aplicatie pentru desen, aplicatie pentru notite scrise direct pe ecran, aplicatie pentru conceperea de gif – uri personalizate etc.  Pe de alta parte, stiloul in sine are aceleasi specificatii ca si cel intalnit la linia Note, cu 4096 de nivele de sensibilitate la apasare, functie de stergere si autonomie de functionare fara baterii.

Design

Dat fiind faptul ca cei de la Samsung sunt cei ce au creat primele laptopuri ultra – slim, pe care ulterior specialistii le – au numit ” ultrabook – uri “, era de asteptat ca Samsung Notebook 9 Pen sa cantareasca doar 0.95 kg desi este un hibrid cu un ecran de 13.3 inch. Conform producatorului, o greutate atat de mica a fost posibila gratie unui aliaj special din aluminiu folosit la prelucrarea carcasei, numit Metal12. Chiar daca Samsung Notebook 9 Pen este cu adevarat extrem de comod in utilizare ( aproape ca nu simti ca – l porti in brate ), mi – ar fi placut sa vad o gama coloristica mai variata, dat fiind faptul ca principalii sai competitori vin in nuante de albastru, negru, alb mat si nu doar in tonuri de gri.

Display si conectivitate

Ecranul de 13.3 inch are o rezolutie Full HD de 1.920 x 1.080 pixeli. Desi in mod normal consider ca o astfel de rezolutie este una normala sau de ” bun simt ” la un gadget vandut in 2018 de magazinele de profil, nu cred ca exagerez cand spun ca Samsung Notebook 9 Pen ar fi trebuit sa aiba o rezolutie ceva mai mare dat fiind pretul sau de lansare ( aproximativ 1400 dolari ).

Ca la toate hibridele, ecranul lui Samsung Notebook 9 Pen se poate indoi pana la 360 de grade rezultand astfel o tableta complet functionala ce poate fi utilizata in orice pozitie/unghi de inclinare iti doresti. Ca si elemente de conectivitate, ma bucur sa vad la Notebook 9 Pen un port de incarcare USB Tip – C, o iesire HDMI, un port USB – A 3.0 si un slot de card microSD, elemente pe care foarte rar le intalnesti la un ultrabook.

Alte specificatii tehnice

Gratie procesorului sau Intel Core i7 de generatia a opta, Samsung Notebook 9 Pen ofera mult mai multa putere decat are nevoie un utilizator pentru o utilizare zilnica normala. Samsung Notebook 9 Pen satisface, astfel, nevoile tuturor: pasionati de social media, literatura, filme sau gaming. Lucrurile sunt cu atat mai frumoase cu cat Notebook 9 Pen reuseste sa asigure o autonomie de functionare de pana la 7 ore si jumatate intr – o utilizare destul de agresiva.

Concluzie

Samsung Notebook 9 Pen are de toate pentru toti: sistem de securitate biometric ( cititor de amprenta, senzor de recunoastere faciala ), camere foto performante, chipset grafic de top, ecran fabulos si o baterie de exceptie. Desigur, are cateva minusuri pe care cred ca le – am punctat mai sus cat se poate de obiectiv, dar chiar si asa Notebook 9 Pen este unul dintre cele mai reusite hibride lansate de Samsung pana acum.

Samsung Notebook 9 Pen – Specificatii tehnice:

Display: diagonala /rezolutie 13.3 inch, 1920 x 1080
CPU 1.8GHz Intel Core i7-8550U
Memorie 8GB DDR4 SDRAM 2400MHz
GPU 128MB (dedicat) Intel HD Graphics 620
Stocare 256GB SSD
Conectivitate 802.11ac wireless, Bluetooth 4.1
Sistem de operare Windows 10 Home (64-bit)

Samsung Galaxy Book

Cea mai noua tableta premium de la Samsung a cucerit foarte usor inimile a mii de utilizatori si a devenit in scurt timp de la lansarea sa un real competitor pentru o alta tableta de top, Microsoft Surface Pro. De ce? Pentru ca aceasta tableta care, in mod surprinzator pentru un dispozitiv Samsung, ruleaza Windows 10 dispune de un ecran Super AMOLED de 12 inch uluitor, ultima generatie de procesor Intel si vine echipata cu un stilou si o tastatura atasabila ce sunt incluse de producator in pachetul de baza, totul la un cost mai scazut decat competitoarea sa.

Samsung Galaxy Book

Vezi PRETUL ACTUALIZAT pentru Samsung Galaxy Book in oferta magazinelor de specialitate din tara!

Chiar daca nu face rabat de la pret, ramanand o tableta scumpa pentru majoritatea dintre noi, Samsung Galaxy Book are toate elementele tehnice care sa – i justifice pretul:

  • design super slim si o greutate foarte mica pentru un dispozitiv Windows cu un ecran atat de mare (doar 7 mm grosime si o greutate de 754 de grame ).
  • o tastatura magnetica atasabila care o transforma instant intr – un hibrid si care are o flexibilitate si o portabilitate extrem de buna.
  • sistem de racire performant, ce nu permite supraincalzirea dispozitivului dupa lungi ore de redare media.
  • acelasi stilou cauciucat intalnit si la Galaxy Tab S3, cu aceeasi acuratete atat in luarea de notite, cat si la desenare.
  • ecran Super AMOLED de 12 inch similar celui intalnit la televizoarele OLED, de o luminozitate, claritate si niste unghiuri de vizibilitate ce aproape ating perfectiunea.
  • sistem de sunet foarte rafinat si extrem de bine pozitionat astfel incat sunetul este repartizat uniform, foarte clar si la o intensitate placuta.
  • performanta ridicata nu doar in rularea aplicatiilor, ci si pe partea de gaming.
  • autonomie de functionare a bateriei de pana la 11 ore, un interval de timp rar intalnit la o tableta atat de mare.

Samsung Galaxy Book – Alte specificatii tehnice:

  • rezolutie de 2.160 x 1.440 pixeli
  • procesor dual-core Intel Core i5 generatia a saptea, tactat la 3.1 GHz
  • 4GB sau 8GB RAM
  • 128GB sau 256GB ROM
  • slot de card MicroSD extensibil pana la 256GB
  • disponibil atat in variata Wi – Fi, cat si in varianta LTE
  • doua port – uri de incarcare USB-Tip C

Concluzie

Samsung Galaxy Book este o tableta Windows de top, cu un pret care – i reflecta superioritatea. Putere de procesare reala, ecran fabulos, baterie cu adevarat durabila, accesorii de calitate incluse in pret…Samsung Galaxy Book le are pe toate. Mi – ar fi placut sa vad un design inovator, insa chiar si asa Galaxy Book este una dintre cele mai bune tablete – hibrid pe care ai putea sa o achizitionezi in clipa de fata.

Asus ZenPad 3S 10

De serie 2017, cu un pret ce nu depaseste 250 de dolari, un design cool si confortabil, un spatiu de stocare foarte generos si un sistem de securitate bine pus la punct, Asus ZenPad 3S 10 nu este doar unul dintre cele mai bune produse lansate anul trecut de catre Asus, ci si una dintre putinele tablete ieftine de pe piata care ofera mai mult decat o spune pretul sau.

Vezi PRETUL ACTUALIZAT pentru Asus ZenPad 3S 10  in oferta magazinelor de specialitate din tara!

Asus ZenPad 3S 10 nu este o tableta de gaming ( cu toate ca are o prestatie buna chiar si in jocurile foarte solicitante grafic ), nici o tableta premium, insa vine cu un element pe care pasionatii de fotografiere sau cinefilii il vor aprecia cu siguranta: un spatiu de stocare mai mare decat al lui iPad Air 2, de exemplu, plus posibilitatea de a – l extinde gratie prezentei unui slot de card microSD.

PRO:

  • Ca si design, Asus ZenPad 3S 10 are o constructie subtire si o carcasa solid conceputa. Fara indoiala, se bucura de o portabilitate ridicata si este extrem de usor de transportat.
  • ecran HD luminos, cu unghiuri de vizibilitate bune.
  • incarcare rapida prin USB Tip – C.
  • spatiu de stocare extensibil pana la 128 GB.
  • autonomie de functionare a bateriei de aproximativ 11 ore.
  • pret corect in raport cu specificatiile sale tehnice.

CONTRA:

  • nu este o tableta foarte, foarte rapida, cu toate ca puterea sa de procesare permite rularea decenta a tuturor aplicatiilor Android disponibile.
  • nu ar fi stricat un ecran Full HD pe care principalii sai competitori il detin.
  • sunet clar si suficient de puternic al difuzoarelor, insa o pozitionare nu foarte reusita deoarece ai tendinta sa le acoperi atunci cand tii tableta in mana.

    Asus ZenPad 3S 10

Asus ZenPad 3S 10 – Specificatii tehnice:

  • sistem de operare Android 6.0
  • ecran de 9.7 inch, cu o rezolutie de 2.048 x 1.536 pixeli
  • procesor hexa – core ( 2.1GHz dual – core + 1.7GHz quad – core )
  • 4GB RAM
  • 64GB capacitate interna de stocare
  • port de incarcare Micro – USB C
  • senzor de amprenta digitala
  • incarcare rapida Quick Charge 3.0
  • slot de card microSD ( pana la 128 GB )

Concluzie

Asus ZenPad 3S 10 poate fi incadrata in clasa tabletelor care ofera destul pentru costul sau. Nu este tableta perfecta ( producatorul nici nu pretinde acest lucru ), insa raportul sau calitate – pret este atat de bine echilibrat incat rar gasesti dispozitive similare.

Lenovo Tab2 A10

Daca esti dispus sa cheltui ceva mai multi bani pe o tableta, atunci iti recomand sa o faci. Daca nu, cea mai noua tableta de la Lenovo, Lenovo Tab2 A10, iti sta la dispozitie la un cost mic, pentru a – ti satisface cu succes cerintele de navigare, verificare de e – mail – uri si redare video. Lenovo Tab2 A10 este o tableta ieftina si buna pentru clasa sa, insa elementele sale de design si specificatiile tehnice cred ca ar impresiona doar daca acum am fi in 2013.

Lenovo Tab 2 A10

In orice caz, nu toata lumea isi doreste cel mai nou si cel mai performant dispozitiv, iar Lenovo Tab2 A10 este o alegere buna pentru cei nepretentiosi in ceea ce priveste estetica unui produs si toleranti in ceea ce priveste dotarea lui tehnica. Lenovo Tab2 A10 ofera lucruri simple, insa corect reflectate de costul sau scazut si, desi s – au facut multe compromisuri care se observa pentru a – l mentine asa, se bucura de un raport calitate – pret excelent.

Vezi PRETUL ACTUALIZAT pentru Lenovo Tab 2 A10 in oferta celor de la evoMAG!

In materie de design, Lenovo Tab2 A10 arata ca o tableta de buget mediu. Intr – o era in care tabletele se lupta pentru a obtine titlul de ” cea mai subtire ” sau ” cea mai usoara “, prin dimensiunile sale de 247 x 171 x 8.9 mm si greutatea de 525 de grame, Lenovo Tab2 A10 este putin cam masiva pentru un dispozitiv de 10 inch. Totusi, capacul sau din plastic este fin, elegant si confortabil in utilizare. In ciuda ” banalitatii ” sale, Lenovo Tab2 A10 este construita corect, fiind o tableta destul de solida, usor de manevrat.

Lenovo Tab 2 A10

Pe partea de soft, Lenovo Tab2 A10 ruleaza o versiune simplificata a sistemului de operare Android 5.1 Lollipop, cu aplicatii proprii preinstalate precum SyncIt ( permite sincronizarea contactelor si face backup / restore la cardul microSD ), ShareIt ( permite schimbul de documente cu alta tableta, PC sau dispozitiv inteligent ) si Dolby (imbunatateste semnificativ calitatea audio a difuzoarelor ).

Din punct de vedere tehnic, Lenovo Tab2 A10 dispune de un prcesor quad – core Qualcomm MSM8909, tactat la 1.3 GHz, 1 GB de RAM si 16 GB memorie flash, extensibila pana la 32 GB prin intermediul unui card microSD. Alte specificatii includ conexiunile Bluetooth 4.0, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n si accelerometrul. Asa cum am mai mentionat, cu o astfel de configuratie Lenovo Tab2 A10 se descurca ok in sarcinile normale si, desi nu este o tableta foarte rapida, ruleaza aplicatiile lin, fara blocari sau intarzieri. Totusi, cu mai multe procese deschise simultan sau in aplicatii care necesita resurse mai mari, precum editarea foto si video, aceasta tableta devina suprasolicitata.

Ecranul de 10.1 inch are o rezolutie HD de  1.280 x 800 pixeli, este IPS ( are unghiuri de vizibilitate foarte bune ) si, desi reuseste sa redea destul de bine filmarile in format HD, din cauza densitatii scazute, imaginile nu sunt la fel de clare si stralucitoare ca la Samsung Galaxy Tab S 8.4 sau Dell Venue 8 7000, de exemplu.

Un alt element standard la o tableta ieftina este alegerea producatorului in ceea ce priveste dotarea foto – video: camera secundara de 2 MP, camera principala de 5 MP. Ambele preiau imaginile corect, insa au culorile putin sterse, spalacite. Iar in conditii de iluminare scazuta, lucrurile stau si mai prost decat atat. Pe de alta parte, bateria de 7000 mAh este excelenta si reuseste sa asigure o autonomie de functionare de pana la 10 0re si jumatate intr – o utilizare mai agresiva.

In afara de baterie, nu am gasit nimic spectaculos la tableta Lenovo Tab2 A10. Acest lucru nu inseamna, insa, ca este o tableta pe care nu as recomanda – o. Din contra, daca dispui de un buget redus, nu cred ca vei gasi pe piata de profil ceva mai bine lucrat.

Lenovo Tab2 A10 – Specificatii tehnice:

Lenovo Tab 2 A10 – Specificatii tehnice

Dell XPS 15

Un hibrid in interiorul altui hibrid…Cam asa trebuie catalogat Dell XPS 15, un laptop al carui ecran se poate indoi la 360 de grade astfel incat sa devina complet o tableta. Este adevarat ca aceasta abilitate nu constituie o inovatie, insa pentru linia XPS de la Dell este o premiera.

Dell XPS 15

Dell XPS 15 – Pret, elemente tehnice si alte detalii

  • Pentru pasionatii de gaming, Dell XPS 15 vine echipat cu ultima generatie de procesoare Intel, combinata in mod revolutionar cu un chipset grafic AMD Radeon Vega M. Asistam, asadar, la o colaborare unica la nivel modial intre doi giganti ( Intel si AMD ).
  • Despre Dell XPS 15 producatorul afirma ca are un sistem de racire inovator, ce distribuie mult mai rapid caldura, precum si o baterie cu o autonomie de functionare de pana la 18 ore intr – o utilizare destul de agresiva.
  • Cu o grosime de doar 16 mm, Dell XPS 15 este foarte subtire pentru un dispozitiv cu un ecran de 15 inch. Acesta din urma este un Infinity Display de tip  edge-to-edge, cu o rezolutie 4K.
  • Tastatura implementata pe Dell XPS 15 este inovatoare si asta pentru ca sistemul de impingere a tastelor este magnetic si nu are la baza prototipul cauciucat intalnit la mai toate laptopurile.

Prezentat publicului in cadrul CES 2018, Dell XPS 15 a ajuns in magazinele de specialitate incepand cu aceasta luna, la un pret redus acum cu 3000 lei!!!

Vezi PRETUL ACTUALIZAT pentru Dell XPS 15 in oferta magazinelor de specialitate din tara!

Dell XPS 15 – Specificatii tehnice:

PROCESOR

Producator procesor Intel®
Tip procesor i7
Model procesor 7700HQ
Arhitectura Kaby Lake
Numar nuclee 4
Frecventa nominala 2800 MHz
Cache 6144 KB
Frecventa Turbo Boost 3800 MHz
Tehnologie procesor 14 nm
Procesor grafic integrat Intel® HD Graphics 630

AFISEAZA

Diagonala display 15.6 inch
Format display Ultra HD/4K
Tehnologie display IGZO
Finisaj display Glossy
Touchscreen Da
Rezolutie 3840 x 2160

MEMORIE

Capacitate memorie 16 GB
Tip memorie DDR4
Numar sloturi 2
Sloturi ocupate 2
Frecventa 2400 MHz

HARD DISK

Tip stocare SSD
Capacitate stocare 512 GB

PLACA VIDEO

Tip placa video Dedicata
Producator chipset video nVidia
Serie placa video GeForce
Model placa video GTX 1050
Tip memorie placa video GDDR5

MULTIMEDIA

Unitate optica Nu
Camera WEB HD
Audio Difuzoare stereo integrate
Tehnologii audio High Definition Audio with Waves MaxxAudio® Pro

CONECTIVITATE & PORTURI

Porturi 1 x HDMI 2 x USB 3.0 1 x Audio Out 1 x Thunderbolt v3
Cititor de carduri SD
Retea 10/100
Wireless 802.11 ac 2×2
Versiune Bluetooth 4.1

CARACTERISTICI GENERALE

Tastatura numerica Nu
Greutate 2 Kg
Dimensiuni (W x H x D) 357 x 11 – 17 x 235 mm
Limba tastatura Tastatura internationala
Securitate 1 x Kensington Lock
Material Aluminiu Fibra de carbon
Accesorii incluse Adaptor de priza US-RO
Autonomie baterie 18 h
Culoare Arginitiu

SOFTWARE

Sistem de operare Microsoft Windows 10 Home

UTOK 1000 Q

Tableta UTOK 1000 Q este una dintre cele mai noi aparitii pe piata IT romaneasca si, desi nu ati crede, apartine unui alt brand autohton intitulat UTOK, care apartine firmei Skin. Cu o lansare masiva de 13 smartphone-uri si tablete intr-o singura zi, cei de la UTOK si-au facut o intrare memorabila pe piata din Romania. Tableta Utok 1000 Q este cea mai performanta tableta de pana acum din portofoliul lor, remarcandu-se in multime printr-un ecran HD, un procesor in patru nuclee  si un pret foarte ieftin.

Tableta UTOK 1000 Q

Esti curios sa stii pretul tabletei UTOK 1000 Q? Afla-l!

Ca si design, cu o greutate de 585 de grame si o grosime de 10.5 mm, tableta  UTOK 1000 Q are o constructie rafinata, cu o rama alba discreta care incadreaza ecranul si cu frumoase insertii din aluminiu. Un element care atrage atentia este faptul ca toate butoanele si marea majoritate a mufelor de conectare se regasesc pe partea laterala dreapta a tabletei: butonul de pornire/deblocare, butoanele de volum, slot-ul HDMI, port-ul micro USB si slot-ul de card micro SD. In partea de sus a tabletei gasim jack-ul audio de 3.5 mm pentru casti, mufa de incarcare si un orificiu pentru resetarea tabletei in cazul in care  sistemul de operare se blocheaza.

Tableta UTOK 1000 Q

Ecranul HD de tehnologie IPS, cu o diagonala de 10.1 inch si o rezolutie de 1280 x 800 pixeli, dispune de un touchscreen capacitiv multi-touch in 5 puncte si raspunde fara pic de intarziere la toate comenzile, fiind suficient de luminos chiar si setat pe nivel minim. Tableta UTOK 1000 Q este printre putinele  tablete romanesti care ofera optiunea de vibrare la atingerea ecranului, o functie pe care multi utilizatori o vor considera interesanta si utila. Dimensiunile ecranului fac ca navigarea web sa fie extrem de comoda, iar vizualizarea filmelor sa devina o incantare.

Din punct de vedere tehnic, tableta UTOK 1000 Q dispune de un procesor quad-core Allwiner A31, tactat la 1.2 GHz, un GPU Power VR SGX 544 mp2 cu 8 nuclee, 1GB RAM si 16 GB de stocare. Chipset-ul grafic destul de puternic face ca experienta generala de utilizare sa fie fluida si fara intarzieri intre comenzi. Chiar daca nu este una dintre cele mai bune tablete pe care le-am intalnit pana acum,  UTOK 1000 Q functioneaza surprinzator de bine pentru pretul ieftin la care o gasim pe piata, comportandu-se mai bine decat multe alte tablete romanesti cu preturi mult mai mari. Performantele tabletei UTOK 1000 Q sunt mult peste medie, iar acest lucru, in combinatie cu pretul, va atrage, cu siguranta, multi cumparatori.

Pe partea de conectivitate, tableta UTOK 1000 Q dispune de conexiune Wi-Fi IEEE 802.11b/g/n si 3G prin dongle separat, dar si o multitudine de port-uri: micro USB, micro SD, mini HDMI si slot pentru casti de 3.5 mm. Cei de la UTOK au si o lista, mereu actualizata, de tipuri de modemuri 3G suportate de aceasta tableta: HUAWEI E1750, HUAWEI K3520, ZTE MF100, HUAWEI E3131, HUAWEI E372, E352 si E173S-1.

Bateria tabletei UTOK 1000 Q are o capacitate de 6000 mAh si promite o autonomie de functionare in utilizare continua de pana la 7 ore. Deloc rau, cu atat mai mult cu cat testele de specialitate au demonstrat ca producatorul are dreptate!

Pe partea de soft, tableta UTOK 1000 Q ruleaza Android Jelly Bean 4.2.2. Desi aceasta nu este ultima versiune de pe piata a acestui sistem de operare si inca nu se stie nimic despre posibilitatile de actualizare la o versiune mai noua, interfata ruleaza fara probleme si ofera si cateva aplicatii preinstalate precum Google Play, Gmail, Google Plus, Google Maps, Navigation, Facebook, Youtube, Garantie, Seenow HD si Elefant eReader. Legat de aplicatia Elefant eReader, tableta UTOK 1000 Q vine la pachet cu 100 de carti in format digital, in timp ce alte titluri pot fi achizitionate ulterior din aplicatie. De asemenea, tableta ofera preinstalata si aplicatia Seenow, prin care exista acces gratuit la continutul serviciului pentru o luna de zile. In plus, prin intermediul aplicatiei Garantie, utilizatorul poate extinde garantia produsului sau pana la 5 ani, fara costuri suplimentare, ci doar prin simpla accesare a aplicatiei si completare a formularului aferent.

Tableta UTOK 1000 Q

Pe partea foto/video, cu siguranta s-ar fi putut face mai mult ( tableta UTOK 1000 Q este echipata cu doua camere foto destul de slabe: una frontala de doar 0.3 MP si una in spate de 2 MP ), dar, cum era de asteptat, pentru a mentine un pret cat mai scazut, undeva trebuiau facute si compromisuri. Nu as recomanda-o celor pasionati de fotografie, insa nu trebuie sa uitam faptul ca vorbim de o tableta si nu de un aparat foto, care este special creat pentru a satisface cerintele acestui grup de utilizatori.

Tableta UTOK 1000 Q este o tableta care ofera performanta la un pret redus, cu un raport de calitate ridicat, fapt care ne determina sa o recomandam.

Tableta UTOK 1000 Q

Esti curios sa stii pretul tabletei UTOK 1000 Q? Afla-l!

Tableta UTOK 1000 Q – SPECIFICATII TEHNICE:

  • Procesor

    • Quad Core Allwinner A31S
    • 1.2 GHz
  • Placă video

    • 8 nuclee PowerVR SGX544MP2
  • Ecran

    • 10,1 inch
    • IPS
    • 1280 x 800 px HD
    • Capacitiv multitouch, 10 puncte
  • Memorie

    • 16 GB (~12 GB disponibil)
    • 1 GB DDR 3
    • pana la 32 GB
  • Multimedia

    • Micro SD
    • 2 MP
    • 0,3 MP
    • JPEG, GIF, PNG, BMP
    • RM/RMVB, AVI, WMV, MOV, MKV, DAT, MPEG, 3GP, TS, MP4, VOB, FLV, TP, M2TS, PMP, ASF
    • MP3, WMA, WAV, AAC, APE, FLAC, AMR, M4A, M4R, MMF, MP2, OGG, WV
    • TXT, EPUB, PDF, WORD,EXCEL, POWERPOINT
  • General

    • 263 x 173 x 10,5 mm
  • Dimensiuni, Greutate & Culori

    • 585 g
    • Alb
  • Conectivitate și senzori

    • G-Senzor
    • Wi-Fi IEEE 802.11b/g/n
    • Micro USB, Micro SD, mini HDMI, Intrare pentru casti 3,5 mm
  • Conectivitate

    • HUAWEI E1750
      HUAWEI K3520
      ZTE MF100
      HUAWEI E3131
      HUAWEI E372
      E352
      E173S-1 (lista este in curs de actualizare)
  • Baterie

    • 6000 mAh
    • Litiu Polimer
    • pana la 7 h
  • Software

    • Android 4.2.2 Jelly Bean
    • Google Play, Gmail, Google Plus, Google Maps, Navigation, Facebook, Youtube, Garantie, Seenow, Elefant eReader
    • Elefant – 100 de carti in format electronic
      Seenow HD – Un abonament de o luna de zile TV + Filme
  • Conținutul pachetului

    • 1 x Tableta UTOK 1000 Q
      1 x Incarcator
      1 x Cablu USB
      1 x Cablu OTG
      1 x Manual de utilizare

 

 

 

Allview Alldro 3 Speed DUO

Allview Alldro 3 Speed DUO este o tableta dual core accesibila ca pret, lansata in vara anului trecut si care pastreaza infatisarea predecesoarei sale, Alldro 3 Speed. Adaugarea butonului de ” home ” o face asemanatoare cu un I- Pad.

Esti curios sa stii PRETUL tabletei Allview Alldro 3 Speed DUO? Afla-l!!!

Afla PRETUL si pentru versiunea 2 a acestei tablete!!!

Acest brand 100% romanesc, atrage atentia prin performanta, pret accesibil si design. Cu doua difuzoare stereo, Allview Alldro 3 Speed DUO masoara 10 mm in grosime si are o greutate de 608 g. Carcasa sa este confectionata in mare parte din aluminiu, iar in ceea ce priveste partea hardware, are un ecran IPS LCD HD, cu o rezolutie de 1024 x 768 pixeli. Alldro 3 Speed DUO ruleaza Android 4.0.3 ICS si este bazata pe un procesor Cortex A9 dual core de 1.5. GHz si un chipset AML8726MX.

Pe placa de baza regasim si un GPU Mali 400 MP, dual core, acompaniat de 1 GB DDR3 RAM si capacitate interna de stocare de 16GB. CPU are trei moduri de functionare: normal, la 1200 MHz ; mod economic, la 800 MHz ; performanta, la 1500 MHz. Dispozitivul prevede un slot de card microSD,  conexiune Wi – Fi, dar nu are prevazut GPS sau bluetooth. Cele doua camere incorporate au senzori de 2 megapixeli.

Allview Alldro 3 Speed DUO reda clipurile video full HD, are culori si unghiuri de vizibilitate extrem de bune si este prevazut cu o baterie Li – Polymer de 5900 mAh, fapt care iti ofera o autonomie de 5-6 ore de distractie. Tableta poate sa reziste pana la 440 de ore in standby. Sistemul audio ofera un volum si un bass grozave.

Toate aplicatiile Google sunt prezente, alaturi de un sistem de securitate  Bitdefender preinstalat. Tableta Allview Alldro 3 are Google Play Store disponibil, Office Suite si un browser de viteza rezonabila. Daca bateria si camera ar fi avut performante si mai mari, aceasta tableta ar fi primit nota 10. Dar chiar si asa, i acordam un 8 si tinem sa precizam faptul ca este cu mult mai buna decat multe alte branduri de renume.

 

Tableta Allview Alldro 3 Speed DUO SPECIFICATII TEHNICE:

Procesor

Tip procesor: Dual Core

Model Procesor: Cortex-A9

Frecventa procesor: 1.5 GHz

Producator procesor: ARM

Display

Tehnologie display: Capacitive Multi-Touch

Tip display: IPS LCD HD

Diagonala: 9.7 inch

Rezolutie: 1024 x 768

Memorie

Tip memorie: DDR3

Capacitate memorie: 1024 MB

Stocare

Memorie Flash integrata: 16 GB

Placa Video

Chipset video: Mali 400 Dual Core

Multimedia

Audio: Difuzoare stereo

Camera WEB: In fata: 2 MP
In spate: 2 MP, panoramic

Cititor de carduri :  MicroSD pana la 32 GB

Formate imagine: JPG, BMP, GIF, PNG

Formate suportate: E-Book: TXT, LRC, PDF, EPUB

Porturi

USB 2.0: 1 x Micro USB

Iesire audio: 1 x 3.5 mm

HDMI: 1 x mini HDMI

Comunicatii

Wireless : 802.11 b/g/n

3G: Da, prin dongle (neinclus)

Alimentare

Baterie: Li-Polymer 5900mA, 3.7V

Autonomie de lucru: Pana la 5.6 ore

Altele

Greutate: 608 g

Caracteristici speciale:

Suporta videocall prin Skype, Yahoo etc
Flash / html5
Redare FullHD 1920X1080p (HDMI)
Microfon incorporat
Design Slim, capac spate aluminiu
G-sensor

Dimensiuni (W x D x H): 190 x 242 x 10 mm

Aplicatii: Apply Store
Office

Altele: 3G optional prin modem ( MF190, MF637, MF662, E261, E180, E169 )

Culoare : Gri

Software

Sistem de operare: Android 4.1 Jelly Bean.

 

Esti curios sa stii PRETUL tabletei Allview Alldro 3 Speed DUO? Afla-l!!!

Afla PRETUL si pentru versiunea 2 a acestei tablete!!!

Exit mobile version