Tesco Hudl 2

Daca te afli in cautarea unei tablete ideale pentru copii, a unui dispozitiv ieftin pe care sa il utilizezi prin casa sau esti pur si simplu un novice in domeniu, este greu ca ignori oferta celor de la Tesco care, prin Tesco Hudl 2, ofera publicului larg o tableta nu doar dotata cu un ecran HD, o constructie solida si cea mai noua versiune Android de pe piata ( KitKat 4.4 ), ci si un dispozitiv foarte ieftin, cu un pret redus la jumatate fata de iPad mini 2 sau chiar mai mic decat cel al accesibilei Nexus 7.

Tesco Hudl 2

Vezi PRETUL tabletei Tesco Hudl 2 in magazinele de specialitate!

Lansata avand la baza succesul predecesoarei sale Tesco Hudl, Tesco Hudl 2 este o tableta mai mare si mai buna din aproximativ toate punctele de vedere: un display HD de 8.3 inch, un procesor in patru nuclee despre care producatorul vorbeste ca fiind de trei ori mai rapid decat cel al modelului anterior, 2 GB de RAM si o camera foto principala de 5 MP usor imbunatatita. Trebuie sa recunosc ca aceasta marca nu este foarte cunoscuta la noi in tara si ca initial am fost reticent in a testa acest model, cu atat mai mult cu cat exista competitori seriosi pe piata precum Nexus 7 II, insa Tesco Hudl 2 a reusit sa ma incante prin raportul sau calitate – pret excelent.

Ecranul HD de 8.3 inch este primul element care iti va atrage atentia la noua tableta Tesco Hudl 2. Rezolutia a fost ridicata in mod considerabil pana la 1920 x 1200 pixeli, culorile sunt bogate si vibrante, textele se pot citi cu usurinta deoarece imaginea este foarte clara, iar unghiurile de vizibilitate sunt excelente. Cred ca poti sa citesti, sa te joci sau te uiti la filme ore intregi folosind aceasta tableta fara sa obosesti sau sa te plictisesti.

Ca si constructie, desi as putea spune ca este putin cam mare si ceva mai grea decat competitorii sai directi, avand dimensiuni de 224 x 128 x 9 mm si o greutate de 410 grame, Tesco Hudl 2 este o tableta solid construita, bine proportionata, cu o carcasa usor cauciucata care – i sporeste aderenta si o face confortabila in utilizare. Imi place foarte mult felul in care producatorul a reusit sa combine elementele metalice cu cele de plastic astfel incat integrarea lor sa fie una eleganta. Cele doua difuzoare stereo sunt asezate inteligent pe partea din spate a tabletei, atat in partea de sus cat si in partea de jos, iar acelasi lucru il pot spune despre cam toate elementele de conectivitate si accesibilitate ale acestei tablete, ce sunt usor de gasit si utilizat chiar si pe intuneric: in partea stanga – jack – ul de 3.5 mm pentru casti, in partea dreapta – port – ul microUSB pentru incarcare sau cablu de date, in partea de sus – butonul de volum si cel de pornire, in partea de jos – slotul pentru cardul microSD, gratie caruia memoria flash poate fi extinsa pana la 32 GB, dar si un port micro – HDMI, extrem de rar intalnit la tabletele din ziua de astazi, prin intermediul caruia orice continut media de pe tableta poate fi vizionat direct pe un televizor. Asadar, Tesco Hudl 2 este o tableta cu un aspect premium si o paleta cromatica diversificata, bucurandu – se de nuante de negru, albastru, turcoaz, portocaliu, roz, violet, rosu sau alb. Daca ar fi fost sa imi bazez concluziile doar pe aspectul general al acestei tablete, nu as fi crezut niciodata ca este o tableta atat de ieftina.

Tesco Hudl 2

Un alt element cheie care te atrage la noua tableta Tesco Hudl 2 este interfata sa foarte simpla si extrem de prietenoasa. Tesco Hudl 2 este, cu siguranta, o tableta cu care si un batran fara experienta in domeniu s – ar descurca onorabil deoarece vorbim de un dispozitiv ce nu ar putea pune in dificultate pe cineva: aplicatii care iti explica cum sa o utilizezi, selectii cu cele mai populare programe, restrictionare pentru copii si profiluri special create pentru scolari, configurare automata in functie de vrasta copilului tau, limitari de timp pentru utilizarea anumitor aplicatii si, desigur, acces la Google Play.

Asa cum am mentionat ceva mai sus, din punct de vedere tehnic Tesco Hudl 2 dispune de un procesor in patru nuclee Intel Atom tactat la 1.83 GHz si 2 GB de RAM, ceea ce il face mai rapid decat predecesorul sau. Desi in cea mai mare parte aplicatiile si jocurile ruleaza fara intarzieri sau blocari, Tesco Hudl 2 nu este o tableta care sa sustina jocurile video foarte solicitante din punct de vedere grafic. Totusi, pentru un utilizator normal, jocuri precum Asphalt 8 ruleaza fara probleme.

In ceea ce priveste partea foto – video, nimic nu este impresionant la tableta Tesco Hudl 2 care e dotata cu o camera foto principala de 5 MP, desigur mai mare decat cea de 3.2 MP a predecesoarei sale, dar si una secundara de 1.2 MP, de data aceasta mai mica decat cea de 2 MP a primei tablete Hudl. Chiar daca numarul megapixelilor nu reprezinta totul, mi – ar fi placut sa vad ceva mai mult din acest punct de vedere sau macar la partea de aplicatii.

Tesco Hudl 2

Tesco Hudl 2 este, cu siguranta, o tableta care arata bine si care iti va satisface intreaga familie. Sunt impresionat cat de bine este realizata aceasta tableta pentru costul sau si cred ca, daca vrei o tableta pentru familia ta, pe care sa o imparti cu un copil, aceasta este una ideala. Tesco Hudl 2 nu este cea mai buna tableta ieftina de pe piata, nici cea mai rapida si nici cea mai frumos stilizata, insa nu cred ca vei gasi, in momentul de fata, o tableta atat de ieftina care sa iti ofere atat de mult, cel putin pana cand cei de la Google isi vor actualiza linia Nexus.

  Vezi PRETUL tabletei Tesco Hudl 2 in magazinele de specialitate!

 

 

 

Tesco Hudl

Desi a durat un timp pentru ca dispozitivele Android sa ia cu adevarat avant, o combinatie intre un sistem de operare solid si o parte de hardware ieftina, dar capabila si buna, a condus la succesul cunoscut de tablete precum Google Nexus 7, Amazon Kindle Fire HD si altele. Iata ca piata tabletelor android se innoieste cu un nou gadget, care pare sa urmeze pasii celor doua amintite mai sus si anume Tesco Hudl, o tableta android super ieftina.

Tesco Hudl

Esti curios sa stii PRETUL tabletei Tesco Hudl? Afla-l!!!

Cu un pret care nu depaseste 119 euro, un procesor quad – core de 1.5 GHz, un display HD de 7 inch si un sistem de operare Android Jelly Bean 4.2.2 foarte stabil, noua tableta Tesco Hudl pare sa se pozitioneze destul de bine in ceea ce priveste raportul calitate – pret si sa concureze serios cu abili competitori precum noua generatie de tablete Nexus 7, care au un pret cu aproximativ 80 de euro mai ridicat. Tableta Tesco Hudl este un dispozitiv destul de solid, cu un design din plastic, usor cauciucat pe partea din spate, care este similar cu cel intalnit pana acum si la Amazon Kindle Fire HD.  Nu putem spune ca design – ul sau este deosebit de elegant, cu un aspect usor bombat pe parti si insertii stralucitoare de plastic, dar nici nu este unul dezagreabil. Cu o greutate de 370 de grame, tableta Tesco Hudl se pozitioneaza exact intre Nexus 7 si Amazon Kindle Fire HD, dar dat fiind pretul ne-am si asteptat sa fie un pic mai usoara decat acestea. Nu este, in mod special, o critica, ci doar o observatie.

Tesco Hudl

Ceea ce este interesant, este faptul ca Tesco a proiectat noua tableta Hudl pentru a fi utilizata, in principal, in modul de vizualizare de tip peisaj ( landscape ), care este destul de neobisnuit pentru un dispozitiv de 7 inch. Putem intelege, totusi, alegerea producatorului, dat fiind faptul ca navigarea pe web, vizionarea de filme si jocuri sunt toate predominant activitati de tip peisaj.

Tesco Hudl

Tastele fizice ale tabletei Tesco Hudl sunt si ele din plastic, dar sunt solid construite si placute la atingere. Butonul de pornire si cel de volum reprezinta, de fapt, singurele butoane fizice ale tabletei. Tesco a urmat firul trasat de rivalii sai, mentionati anterior, in omiterea existentei unui buton fizic HOME si implementarea unor butoane de navigare direct in software-ul Android. Alte caracteristici hardware includ un port de incarcare microUSB, situat de-a lungul marginii de jos si un slot pentru card microSD bine pozitionat pe partea dreapta, sub butonul de volum. Dati fiind cei 16 GB de stocare interna standard (ne-am fi asteptat la 8 GB la un astfel de dispozitiv atat de ieftin ), potentialul de a urca pana la 32 GB de memorie este de bun augur pentru tableta Tesco Hudl ca slujitor multimedia. Ca un plus binevenit este si prezenta unui port Micro HDMI pe marginea de sus. Acest lucru inseamna ca puteti conecta cu usurinta tableta Tesco Hudl la TV, o caracteristica pe care cei de la Tesco au inclus-o in mod clar pentru a impinge serviciile sale Blinkbox in sufrageria utilizatorilor. Este o pacat ca nu exista nici un cablu Micro-HDMI inclus in cutie de achizitionare a tabletei Tesco Hudl, dar cumpararea unui astfel de cablu se realizeaza destul de simplu si de ieftin. In plus, vizionarea continutului video direct de pe tableta Tesco Hudl nu este o specificatie tehnica la care ai fi putut sa te astepti de la un dispozitiv atat de ieftin.

Tesco Hudl

Tableta Tesco Hudl are, de departe, unul dintre cele mai bune ecrane de  7 inch pe care le-am vazut vreodata. Chiar daca nu detine o rezolutie de 1920 x 1200 pixeli ca ultimul model de Nexus 7, vine cu o rezolutie respectabila de 1440 x 900 pixeli, care este un pic mai clara decat cea intalnita la modelul de anul trecut a tabletei Google Nexus 7. Tableta Tesco Hudl are o densitate a pixelilor destul de solida de 242 ppi, nu departe de ceea ce intalnim in prezent la  iPad 4. Desigur, reproducerea culorilor nu este la fel de buna ca cea a  tabletei produse de Apple, nici nu este inca la nivelul la celor redate de Google Nexus 7 2 sau Amazon Kindle Fire HD. Cu Android 4.2.2 Jelly Bean in dotare, tableta Tesco Hudl nu poate pretinde ca detine ultima versiune de sistem de operare mobil oferit de Google, dar este inca unul destul de curent. Pe langa lipsa de imbunatatiri fundamentale aduse de cea mai noua versiune de sistem de operare, ca utilizator nu vei fi înclinat sa plangi lipsa unui Android 4.3 pe acest dispozitiv pentru un motiv foarte bun: tableta Tesco Hudl este unul dintre putinele dispozitive non-Nexus care pot rula Stock Android. Cand vine vorba de jocuri, tableta Tesco Hudl va rula destul de bine cam tot ce se poate instala pe ea. Desigur, cele mai multe jocuri Android nu necesita cerinte foarte ridicate pe partea de hard, astfel incat tableta Tesco Hudl se descurca bine pentru jocurile generale. Nu trebuie sa ne asteptam, totusi, sa tina pasul cu jocuri high-end ale anului 2014. Fara indoiala, partea cea mai slaba din punct de vedere hardware a tabletei Tesco Hudl este camera sa din spate. Nu sunt genul de utilizator care sa puna mult pret pe megapixeli, mai ales atunci cand vine vorba de camera foto a unui telefon mobil sau a unei tablete. Dar cand afirm ca tableta Tesco Hudl are o camera foto principala de 3.2 MP , cred ca veti intelege la ce m-am referit mai devreme. Imaginile preluate sunt cam spalacite, iar performanta camerei in lumina directa a soarelui sau in conditii de iluminare scazuta nu incanta deloc. Totusi, nu trebuie sa uitam ca vorbim de o tableta ieftina si ca unele compromisuri trebuie facute pentru a mentine un pret cat mai scazut. Se pare ca producatorul a ales sa faca compromisul cu privire la acest aspect. Bateria cu care este dotata noua tableta Tesco Hudl este una buna si se inscrie in standardele stabilite pana acum de marea majoritate a tabletelor moderne de 7 inch.

Tesco Hudl

Tableta Tesco Hudl este bine dotata din punct de vedere tehnic, dat fiind pretul la care poate fi achizitionata si are o constructie solida, dar si un ecran mai mult decat decent. Totodata, tableta Tesco Hudl este foarte buna pe partea de conectivitate si una dintre putinele tablete de pe piata actuala care ruleaza Stock Android. Procesorul in sine este destul de rapid si nu intampina dificultati majore in rularea jocurilor video sau in incarcarea aplicatiilor. Tesco Hudl este un cadou ideal de Craciun si alegerea potrivita pentru un utilizator care dispune de un buget mediu si nu doreste totul de la o tableta android.

Esti curios sa stii PRETUL tabletei Tesco Hudl? Afla-l!!!

Exit mobile version